Asociatia Finprotect

1

Asociația Finprotect stă la dispoziția tuturor consumatorilor care vor să afle cum se pot folosi de noua lege care limitează dobânzile

articol scris de: Echipa Finprotect

data:14.08.2024

COMUNICAT DE PRESA rca (1)

Asociația Finprotect salută promulgarea de către Președintele României, domnul Klaus Iohanis, a legii privind limitarea dobânzilor practicate de către Instituțiile Financiare Nonbancare la împrumuturile acordate populației. Mai cunoscută ca “legea anticămătărie”, actul normativ nu face decât să ne aducă într-o zonă de normalitate, în condițiile în care unele IFN aplică dobânzi care depășeșsc și 1.000% pe an, costuri pe care nu toți consumatorii le înțeleg înainte de semnarea contractului de împrumut.

De acum, românii împrumutați la Instituțiile Financiare nebancare vor plăti un cost total cel mult echivalent cu dublul sumei împrumutate, orice contract conține altfel de prevederi ieșind din sfera legalității. Mai mult decât atât, IFN creditoare nu vor mai putea executa silit locuințele debitorilor, așa cum în mod nedrept era permis până la apariția legii anticămătărie. O bună înțelegere a legii este vitală atât pentru clienții care au deja împrumuturi cât și pentru cei carer urmează să se împrumute, întrucât cunoașterea acesteia va permite o negociere în cunoștință de cauză cu creditorul. Asociația Finprotect stă la dispoziția tuturor consumatorilor care au nevoie de explicații suplimentare privind conținutul legii”, a declarat Paraschiv Constantin, președinte Finprotect.

Specialiștii Finprotect pot fi contactați atât prin e-mail, completând formularul de pe pagina asociației (click aici pentru contact) precum și prin intermediul Facebook, pe pagina care poarta numele asociației.

Asociația este înființată în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/2000 și are ca scop apărarea drepturilor asiguraților si beneficiarilor de servicii financiare, a intereselor legitime ale consumatorilor si profesioniștilor, prin informare corectă, consultanță profesionistă si susținerea demersurilor de negociere onestă, contractare, derulare, finalizare si reînnoire. Totul în interesul suprem al clienților, a contractelor de servicii sau produse din domeniul asigurărilor, pensiilor private, al investițiilor si in domeniul bancar.

Totodată, Asociația FINPROTECT își propune să se implice in susținerea drepturilor consumatorilor in ceea ce privește atingerea unui nivel ridicat de calitate a produselor financiare și prin susținerea aplicării unei legislații moderne si adecvate.