Asociatia Finprotect

Plafonarea dobânzilor la creditele de consum

articol scris de: Echipa Finprotect

data:11.11.2024

Azi, 11 Noiembrie 2024, intră în vigoare prevederile Legii nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe.

Prezenta lege se aplică contractelor dintre consumatori ( persoane fizice)  și instituțiile financiare nebancare (IFN) care acordă credite potrivit Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, și entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe, stabilind reguli de protecție a consumatorilor contra dobânzilor excesive în scopul menținerii echilibrului contractual și al asigurării integrității pieței financiar-bancare interne.

Mai exact, legea menționată vine în apărarea drepturilor consumatorilor, privind dobânzile excesive pe care unii dintre aceștia le achită la creditele de consum (nevoi personale) contractate de la IFN-uri

Legea prevede plafonarea dobânzilor creditelor de consum, atât pentru creditele noi acordate, dar și pentru creditele aflate în derulare.

Noile plafoane de care IFN-urile trebuie să țină cont în contractele de credit sunt împărțite pe diferite categorii de sume, după cum urmează:

  • în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 1% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.
  • în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei și 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,8% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.
  • în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei și 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,6% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.

Astfel, toți consumatorii care au contractate credite de consum, ale căror dobânzi depășesc noul nivel de plafonare, au posibilitatea să solicite, pe cale amiabilă, instituțiilor de credit modificarea contractelor de credit, astfel încât costurile să se încadreze în noile prevederi legale.

Pentru o mai bună și corectă informare, consumatorii sunt invitați să parcurgă textul legii (copiat în primul comentariu, care conține doar 13 articole), și să uzeze de drepturile noi oferite de Legea 243/2024, cu aplicare începând de astăzi.

 

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/286989